Tudose: „Alt guvern după europarlamentare”. Iată planul (P)

Pro România va începe, săptămâna viitoare la nivel național, discuţiile cu partidele de Opoziţie pentru iniţierea, după alegerile europarlamentare, a unei moţiuni de cenzură pentru a schimba Executivul şi pentru a forma un guvern de uniune naţională, a anunţat, vicepreşedintele Pro România, Mihai Tudose.

Tudose pregătește mazilirea lui Dragnea de la putere

„Un grup de lucru al partidului, format din foşti miniştri, a lucrat la o schiţă de program de guvernare, pentru că imediat după alegerile europarlamentare, dat fiind o nouă configuraţie politică, să începem demersurile pentru a schimba acest Guvern, care duce România efectiv în gard. Este incredibil ce se întâmplă, cu promisiuni pentru oameni dezamăgiţi, se dădeau credite de 200 de mii de euro, dar în prima fază se dădeau la zece mii de oameni, sumele sunt absolut astronomice”, a afirmat fostul prim-ministru Mihai Tudose

Tudose consideră că PSD şi ALDE nu mai au legitimitate să fie la guvernare.

„De săptămâna viitoare vom începem discuţiile cu restul Opoziţiei pentru ca, după alegerile europarlamentare, când este clar că nu mai există legitimitate pentru actuala Putere, să schimbăm acest Guvern catastrofal. (…) Este clar că PSD plus ALDE o să aibă un scor în jur de 20-30 la sută. Cu acest scor este clar că nu vor avea legitimitatea să conducă ţara, deci după 27 mai facem toate demersurile să iniţiem o moţiune de cenzură să-i dăm jos. Pro România, o să vedem, probabil într-o formulă de guvern de uniune naţională, va intra la guvernare”, a mai spus Tudose.

Întrebat dacă în acest guvern ar putea intra şi UDMR, Tudose a precizat că în toate luările de poziţie UDMR a arătat că nu este interesată să intre la guvernare.

PRO România Buzău se alătură acestei inițiative firești și speră ca, odată ajunsă la guvernare, formațiunea condusă de Victor Ponta să ofere soluțiile de care țara are nevoie și să spere că nu e prea târziu după jaful lăsat în urmă de PSD alături de „prietenii” lor din ALDE.

loading...

Un comentariu la „Tudose: „Alt guvern după europarlamentare”. Iată planul (P)

  • Mihai, ai avut dreptate în multe situații, băncile, toate străine, își bat joc de români, multinaționalele nu plătesc taxe și impozite la bugetul de stat, etc., dar Ponta, un individ fără scrupule, fără caracter, egoist, apatrid, alunecos(vezi combinageala cu Băsescu-Woodrea, Kovesi, Maior, Oprea, votarea lui Crin Antonescu în timp ce era șef de campanie al lui Geoana, prezența în Piața Universității cu ecuson de „Golan” contra lui Iliescu și apoi președinte PSD), trădător în iertarea Kaz Munai Gaz de datoria de 600 milioane de dolari către Statul Român, cu de la el putere, șamd, șcl., știi tu mai multe, NU AJUNGI NICĂIERI.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.