ULTIMA ORĂ! S-a dat sentința! E vinovat, dar scapă de închisoare! Boșcodeală trebuie însă să dea banii!

În urmă cu câteva minute, pe site-ul Tribunalului Dâmbovița a fost publicată sentința din Dosarul Orizont.

Conform acesteia, fostul primar, deși a fost găsit vinovat de comiterea unei ilegalități, a scăpat de închisoare mulțumită prescrierii, fapta fiind comisă în 2001.

În schimb, Boșcodeală alături de cei doi complici, fosta șefă de la cadastru și fostul șef al Stațiunii Legumicole, vor trebui să plătească în solidar despăgubiri Stațiunii de Cercetare în valoare de peste 5 milioane de lei noi (peste 1 milion de euro).

Sentința, pe scurt, poate fi parcursă mai jos:

„Încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Boşcodeală Constantin Octavian pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, constatând intervenită prescripţia răspunderii penale. Admite în parte acţiunea civilă formulată de către Staţiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău şi, în consecinţă obligă, în solidar, pe inculpaţii Boşcodeală Constantin Octavian, Stana Viorica şi Nicolae Trandafir, la plata către aceasta a sumei de 5.352.864 lei, cu dobânda legală la data plăţii, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului în suprafaţă de 33 ha. Admite în parte acţiunea civilă formulată de către Agenţia Domeniilor Statului şi, în consecinţă, obligă, în solidar, pe inculpaţii Boşcodeală Constantin Octavian, Stana Viorica şi Nicolae Trandafir, la plata către aceasta a sumei de 531.062 lei”.

Citește și articolul: Boșcodeală campionul! Despre cum să dai un tun de milioane de euro și să nu pățești nimic!

Iată și soluția pe larg. De notat că procesul a fost pe fond, iar inculpații pot face apel.

Solutia pe scurt: Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prev. de art.297 alin.1 Cod penal rap. la art.309 Cod penal cu aplicarea art.5 alin.1 Cod penal în infracţiunea prev. de art.297 alin.1 Cod penal rap. la art.5 alin.1 Cod penal, formulată de inculpaţii Boşcodeală Constantin Octavian, Stana Viorica şi Nicolae Trandafir. În baza art.396 alin.6 Cod procedură penală rap. la art.16 alin.1 lit.f Cod procedură penală şi art.18 Cod procedură penală încetează procesul penal pornit împotriva inculpaţilor Boşcodeală Constantin Octavian, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art.297 alin.1 Cod penal rap. la art.309 Cod penal cu aplicarea art.5 alin.1 Cod penal, Stana Viorica, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art.297 alin.1 Cod penal rap. la art.309 Cod penal cu aplicarea art.5 alin.1 Cod penal şi Nicolae Trandafir, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art.297 alin.1 Cod penal rap. la art.309 Cod penal cu aplicarea art.5 alin.1 Cod penal, constatând intervenită prescripţia răspunderii penale. În baza art.397 Cod procedură penală rap. la art.25 alin.5 Cod procedură penală admite în parte acţiunea civilă formulată de către Staţiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău, cu sediul în Buzău, str.Mesteacănului, nr.23, judeţul Buzău şi, în consecinţă obligă, în solidar, pe inculpaţii Boşcodeală Constantin Octavian, Stana Viorica şi Nicolae Trandafir, la plata către aceasta a sumei de 5.352.864 lei, cu dobânda legală la data plăţii, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului în suprafaţă de 33 ha., situat pe raza municipiului Buzău, care a făcut obiectul procesului-verbal nr.15625/19.11.2001 emis de O.C.A.O.T.A. Buzău. În baza art.397 Cod procedură penală rap. la art.25 alin.5 Cod procedură penală admite în parte acţiunea civilă formulată de către Agenţia Domeniilor Statului, cu sediul în Bucureşti, str. Ştirbei Vodă, nr.43, sector 1 şi, în consecinţă, obligă, în solidar, pe inculpaţii Boşcodeală Constantin Octavian, Stana Viorica şi Nicolae Trandafir, la plata către aceasta a sumei de 531.062 lei, la care va fi adăugată dobânda legală pe timp de un an, calculată la nivelul anului 2001, reprezentând diferenţa dintre contravaloarea terenului în suprafaţă de 33 ha care a făcut obiectul procesului-verbal nr.15625/19.11.2001 emis de O.C.A.O.T.A. Buzău şi contravaloarea, la nivelul anului 2001, a terenului situat pe raza municipiului Buzău, în tarlalele 24 şi 25, identificat în procesul – verbal nr.16303/29.11.2001 emis de O.C.A.O.T.A. Buzău, în baza Ordinului Prefectului nr.146/24.07.2001. Menţine măsura sechestrului asigurator dispusă asupra bunurilor mobile şi imobile, proprietatea inculpaţilor Boşcodeală Constantin Octavian, Stana Viorica şi Nicolae Trandafir, instituită prin ordonanţa nr.68/P/2009 din 4.04.2014 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti. Dispune anularea procesului-verbal nr.15625/19.11.2001, emis de O.C.A.O.T.A Buzău. În baza art.275 alin.1 pct.2 lit.a Cod procedură penală obligă pe inculpata Stana Viorica la plata sumei de 3.000 lei, din care suma de 2.000 lei reprezintă cheltuielile judiciare ocazionate de desfăşurarea urmăririi penale; pe inculpatul Nicolae Trandafir la plata sumei de 2.000 lei, din care suma de 1.000 lei reprezintă cheltuielile judiciare ocazionate de desfăşurarea urmăririi penale şi pe inculpatul Boşcodeală Constantin Octavian la plata sumei de 6.000 lei, din care suma de 5.000 lei reprezintă cheltuielile judiciare ocazionate de desfăşurarea urmăririi penale. În baza disp. art.275 alin.6 Cod procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu- Aurel Rogozea, în baza delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr.7464/31.10.2016, în sumă de 360 lei, pentru inculpatul Boşcodeală Constantin Octavian rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare pentru procuror, inculpaţi şi părţile civile. Pronunţată în şedinţa publică din data de 7.03.2018.
Document: Hotarâre  290/2018  07.03.2018

loading...

3 comentarii la „ULTIMA ORĂ! S-a dat sentința! E vinovat, dar scapă de închisoare! Boșcodeală trebuie însă să dea banii!

  • Da, a scapat, era clar ca a aranjat sa scape.
    Si penibilitatea aia cu plata a 33 de hectare la pretul estimat din 2001, la 1 milion de euro… in conditiile in care nici atunci nu valora atat de putin iar in zilele noastre valoreaza cel putin 33 de milioane de euro… asa ceva numai in Romania.
    Sa tot furi in Romania, furi 33 milioane de euro si daca te prinde dai inapoi doar 1 milion, afacere profitabila zic.

    Răspunde
  • Știți ce cred eu ? Toată vânzoleala asta în cazul Boșcodeală ,nu a fost decât o furtună într-un pahar cu apă .Credeți că inculpații ăștia 3 ,au furat numai un milion de euro ? Eu nu cred .Au furat mult mai mult ,și dovada o s-o aveți când o să plătească acel milion de euro cu cât au fost condamnați .Nu m-ar mira ,ca în grandomania lor ,să-și mai cumpere o casă și o mașină luxoasă .Ei rămân totuși infractori și demni de oprobiul public și asta o să-i urmărească toată viața .

    Răspunde
  • Bravo nea’Costele…..sa traiasca nasul ! Le-ai tras-o si de data asta. Dar cine sa-l pedepseasca, cei care au case pe acel teren ? Este la mintea cocosului!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.