Ultima oră! Tânăr adus cu ambulanța la UPU. „Am fumat marijuana”
Un tânăr care se simțea rău a fost adus la UPU Buzău cu ambulanța.
Acesta le-a spus asistentelor de pe salvare că în prealabil a fumat marijuana.
Tânărul primește acum ajutor de specialitate și mărește numărul cazurilor recente de pacienți ajunși la spital după consumul de substanțe interzise.
Reamintim că în urmă cu două seri, la UPU au ajuns doi tineri care s-au luat la bătaie pe stradă (Bd. 1 Decembrie) după ce consumaseră în prealabil alcool și etnobotanice.
Cazul cel mai grav e constituit de decesul în urmă cu două săptămâni a lui Cătălin Cojocaru, elev în clasa a douăsprezecea la Liceul Economic.
Acesta a fost internat în spital după o supradoză cu etnobotanice și a sfârșit după ce substanțele toxice i-au atacat organele interne.
Referitor la cazul de astăzi, trebuie precizat că marijuana este un drog ușor care nu dă dependență fizică precum cocaina și heroina.
În mai multe țări din Europa și din lume (Olanda, Spania, Uruguay, unele state ale SUA) este permis consumul de marijuana, considerându-se că este mai puțin nocivă decât alcoolul ori tutunul.
Doar 9% dintre consumatorii de marijuana dezvoltă dependență, fumatul frunzelor de cânepă producând în principal o stare de bine și chiar de euforie.
Marijuana este un amestec verde, maro sau gri din frunzele, tulpinile, semințele și florile uscate ale cânepei indiene. Efeectele substanțelor active din cannabis depind de personalitatea și mediul social al consumatorului. Unii oameni nu simt nimic dacă fumează marijuana, iar alții se pot relaxa și pot avea un sentiment înălțător. Printre efectele inițiale se numără adesea o stare de agitație, însoțită ocazional de stare de tensiune și anxietate, stări ce vor fi urmate în curând de o senzație plăcută de siguranță și ocrotire. Pierderea aptitudinilor critice pe durata stării de stupoare poate duce la perceperea defectuoasă a realității obiective (efectul halucinogen). Consumatorul nu face față întotdeauna intensității trăirilor noi, ceea ce poate avea ca și consecință apariția unor stări de anxietate severă. Marijuana nu provoacă dependență fizică. Dependența psihică de substanțele active din cannabis poate apărea în urma consumului zilnic pe durate îndelungate. Crește însă numărul consumatorilor care fumează zilnic și al căror ritm de viață, sentiment de siguranță și stare generală este sensibil tulburat fără droguri.
Părerea mea în cazul copiilor consumatori de droguri este că vina o poartă părinții. Prea puțini dintre ei consumă la școală, de frică nu din convingere. Așa că și-au mutat „sediile „prin parcuri ,pe stradă sau prin baruri .Pe mine mă dezgustă de exemplu fetele care merg pe stradă cu țigarea aprinsă Revin însă și spun ,PĂRINȚI ,mare atenție !