„Un bun român, de mare omenie, fervent susținător al unirii”
Momente emoționante astăzi, cu puternică încărcătură patriotică, în cadrul ședinței CJ Buzău.
Domnul cu ochelari din imaginea de mai sus a fost numit astăzi Cetățean de Onoare al Județului Buzău.
Se numește Nicolae Bolat, s-a născut în urmă cu 67 de ani în raionul Soroca (pe atunci în URSS) într-o familie de români.
A devenit profesor, muzeograf la Soroca, istoric și scriitor. Și unul dintre soldații de nădejde ai românismului de dincolo de Prut, susținător al revenirii Basarabiei la România.
„Mă bucur să am onoarea, ca preşedinte al CJ Buzău şi un mare susţinător al Unirii României cu Republica Moldova, al revenirii „copilului cel mai mic, dar poate cel mai voinic” la patria-mamă, să acordăm titlul de cetăţean de onoare al Judeţului Buzău domnului Nicolae Bulat. Un titlul meritat cu prisosinţă pentru toate eforturile sale de a promova, ca mare istoric şi scriitor, spiritul românesc de pe ambele maluri ale Prutului. Îi felicit pe toţi cei care au contribuit la realizarea acestei cărţi „În căutarea unui mare erou – Generalul Stan Poetaş” – distinsul istoric şi scriitor Bulat Nicolae şi pe domnul general- maior Gheorghiţă Vlad pentru tot ceea ce fac pentru România şi pentru Republica Moldova, două ţări cu un singur suflet”, Emanoil Neagu, președinte al CJ Buzău
CJ Buzău a sprijinit și publicarea ultimei cărți a lui Nicolae Bulat – „În căutarea unui mare erou Generalul Stan Poetaș”, general al armatei române – originar din Brăila – care a ajutat la eliberarea Basarabiei de trupele bolșevice după primul război mondial.
Merite în declararea lui Nicolae Bulat – cetățean de onoare al jud. Buzău au preotul Mihai Milea și generalul Gheorghiță Vlad, șeful Diviziei II Infanterie Getica.
Nicolae Bulat a fost însoțit la Buzău de soție (profesoară de istorie) și de Victor Său, primarul orașului Soroca. Acesta a rostit azi, la Buzău, cuvinte dintre cele mai onorante despre concitadinul său:
„Sunt mândru că trăiesc în același oraș și în același timp cu Nicolae Bulat. Dânsul a avut o contribuție majoră la refacerea și restaurarea Cetății Soroca. Toți vizitatorii cetății întreabă de el, toți vor să asculte din gura lui poveștile despre cetate”, a spus Victor Său.
Mai jos s-au inserat discursul lui Nicolae Bulat din cadrul ședinței CJ Buzău și o galerie foto de la evenimentul de azi.