„Un buzoian a murit în Canada. Pentru că transportul sicriului costa o avere, s-a recurs la incinerare. Când urna a ajuns la Buzău, familia a fost refuzată”

Suită de evenimente nefericite pentru o familie din Buzău.

S-a întâmplat ca un membru al ei să moară tocmai în Canada.

Întrucât costurile pentru repatrierea trupului răposatului îi depășeau posibilitățile, familia a acceptat propunerea de a fi incinerat.

În acest fel, urna cu cenușă a putut ajunge – acasă – la Buzău, iar familia a demarat procedurile necesare înmormântării în tradiția ortodoxă.

Citește și articolul: Exclusiv! Când se va închide podul de la Mărăcineni. Recunoaștere oficială: „Va fi groaznic!”

Numai că – pe lângă durerea pricinuită de deces – familia a fost întristată de alte evenimente.

Preoții au refuzat efectuarea slujbei de înmormântare și, în plus, li s-a respins înhumarea într-unul din cimitirele din Buzău.

Familia n-a știut că biserica ortodoxă e împotriva incinerării.

Cremaţiunea este condamnată de Biserica Ortodoxă din mai multe motive. Dincolo de tradiția care respinge arderea cadavrului, insistenţa privind înmormântarea este bazată pe respectarea corpului uman, ca operă a lui Dumnezeu. Biserica Ortodoxă le refuză incineraţilor orice asistenţă religioasă, fie la înmormântare, fie la pomenirea pentru morţi după înmormântare.

Citește și articolul: „Cum vine asta ? E cod portocaliu, dar nu văd niciun fulg!”. Iată când va ajunge totuși ninsoarea la Buzău

Cazul a fost făcut public de consilierul PNL Buzău, Liviu Barbu în ultima ședință ordinară a Consiliului Local.

„Rog executivul primăriei să rezolve această problemă. Familia respectivă e plătitoare de taxe și impozite, ar trebui ca măcar în cimitirele municipale să fie permis a fi înmormântați și cei incinerați. Acea cunoștință de-a mea a trebuit înmormântată pe undeva pe la țară”.


„E pentru prima dată când aud de un astfel de caz. N-am mai fost confruntați cu o astfel de solicitare. Din păcate, legislația este deficitară. Pentru a se aproba înmormântarea într-un cimitir municipal e nevoie, pe lângă certificatul de deces, și de o adeverință de înhumare. Adeverință pe care nu ți-o mai eliberează nimeni câtă vreme trupul nu mai există. E nevoie de o modificare a legii. Referitor la cazul explicit prezentat de dvs. țin să precizez că familia respectivă nu s-a adresat unui cimitir municipal, ci probabil unuia parohial. Dacă ni s-ar fi adresat nouă, am fi încercat să găsim totuși o soluție” – ne-a precizat Alin radu, director adjunct Urbis Serv

În lume, ortodocșii, adventiștii, musulmanii și evreii resping incinerarea. O permit catolicii, luteranii, calviniștii, budiștii și hindușii.

Citește și articolul: Buzoienii trebuie să-și ia cărucioare și să umble după peturi prin oraș! Iată ce cantitate aberantă de reciclabile trebuie să predea fiecare buzoian

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

4 comentarii la „„Un buzoian a murit în Canada. Pentru că transportul sicriului costa o avere, s-a recurs la incinerare. Când urna a ajuns la Buzău, familia a fost refuzată”

  • Pai sa continue pana la capat cu traditia americana. Cumpara o vaza si pune cenusa in ea. Apoi o pune pe semineu, pe geam etc. La ce sa o mai ingroape……

    Răspunde
  • Dacă s-a ajuns în situația asta ,și legislația BOR ,nu permite înhumarea cenușii decedatului ,mie mi se pare o soluție foarte bună păstrarea acestei cenuși într-o urnă ,undeva la vedere ,în casă .Eu cel puțin așa aș proceda .Aș avea persoana iubită ,mai aproape și mi-aș aduce aminte mai des de ea .

    Răspunde
  • Oare infectiile alea numite „moaste” nu sunt un pericol pentru sanatatea publica? Oare „impartasirea” cu aceeasi lingurita a sute de persoane nu este un pericol pentru sanatatea publica?Oare homosexualitatea practicata de preotii si prea-sfintitii ortodocsi nu este un pericol pentru sanatatea publica?………Sunt multe intrebari lacare ar trebui sa raspunda acesti „popi si prea-sfintiti” ,mai catolici ca Papa.

    Răspunde
  • Cimitir municipal sau parohial…daca era la tara!? Vai de noi…daca pierea in incendiu!???

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.