„Vă anunț OFICIAL. E o realitate pe care o vom simți cu toții”
E un anunț așteptat de mii de buzoieni.
Nu doar din comuna Mărăcineni, ci și din cele învecinate de pe valea Slănicului, dar și dinspre Poșta Câlnău, V. Pașii, Cochirleanca etc.
„Titel de la Mărăcineni” susține că găsit până la urmă înțelegere la restul proprietarilor de teren pe unde va trece țeava de gaz.
„Vă anunț OFICIAL că după lungi așteptări, insistențe, proceduri, avize și nesfârșite drumuri la București, PROIECTUL pentru înființarea rețelei de gaze naturale în comuna Mărăcineni a intrat în linie dreaptă!
Locuitorii Mărăcineniului VOR AVEA GAZE! E o realitate pe care o vom simți cu toții în curând!
Doar cinci avize – cinci din totalul de 31 – ne mai lipsesc pentru a demara lucrările de subtraversare a conductei și de a ne vedea VISUL împlinit! Cinci avize pentru care am depus deja documentația și care vor fi primite în cel mult două săptămâni!
Vă mulțumesc, Prieteni! Permiteți-mi să vă numesc așa pe toți cei care, atunci când totul părea pierdut, ați mai dat o șansă visului nostru de aproape treizeci de ani!”
Lucrările majore prin care țeava de gaz va fi trecută pe sub șoseaua Buzău-Brașov, calea ferată Nehoiașu, râul Buzău și canalul energetic, ar urma să înceapă la toamnă.
Apoi, din primăvara anului 2021 se va începe la înființarea de către Distrigaz pe drumul județean și de aici pe pe străzile din comună a rețelei de gaze.
pe cand si la Merei?
Da la Merei când, domnule primar chirca dvs ce faceti dc nu mișcăti nmk?
@mmm cand o ajunge si in maracini si restul, adica la sfantu’ asteapta. Mai crezi in mos craciun, sau ce?
In toata lumea asta e coruptie fratilor,dar Romania le a depasit pe toate
In Anglia fratilor,ala care are casa in mijlocul padurii,in varful dealului ce sa vezi,ala are gaze/canalizare/apa curenta/electricitate si ce sa vezi,mai are al dracu nesimtit si asfalt lume buna
Romania trezeste-te
Si inca odata,nu mai trage-ti speranta,NU SE VA MAI FACE/CONSTRUI NIMIC IN ROMANIA
Avem atatea resurse in Romania,care pleaca in tarile straine si noi importam la suprapret,hai cu RoExit
O zi buna va doresc