Valentin Barbu (PNL), surpriza plăcută a ultimei ședințe de Consiliu Local: „Nu poate impune BERD-ul cât trebuie să plouă la Buzău”
A stat în umbra celuilalt Barbu de la PNL, Ion, dar la ultima ședință de Consiliu Local a demonstrat că e la rându-i băiat deștept și că se pricepe.
Pe lângă faptul că e cel care a elaborat un proiect de hotărâre destul de complex privitor la publicitatea stradală din municipiu, Liviu Barbu a luat cuvântul pertinent la proiectul privitor la reducerea tarifelor și a cantității apei de ploaie.
„E absurd. Nu poate impune BERD-ul cât să plouă la Buzău. Dacă în privința prețului metrului cub de apă de ploaie, BERD-ul ne solicită să nu-l modificăm, referitor la cantități nu are nicio competență. Dacă se dovedește că onor Compania de Apă factura cantități mai mari decât cele legale și corecte atunci doamna director de la BERD trebuie să tacă pentru că se face de râs”, a spus Liviu Barbu la ultima ședință a CLM Buzău.
Primarul C-tin Toma solicită înjumătățirea facturilor Companiei de Apă percepute pentru apa de ploaie pe motiv că nu toată apa meteorică ajunge în sistemul de canalizare și apoi la stația de epurare.
„E demonstrat științific că vara, pe caniculă, când asfaltul e încins, mare parte din apa provenită dintr-o ploaie de scurtă durată nu mai ajunge la canalizare. Compania de Apă Buzău cere însă bani pentru toată cantitatea. Am comandat un studiu unor specialiști care au relevat în raport această hoție a celor de la companie. Îi voi da în judecată pentru a da înapoi Primăriei Buzău și buzoienilor banii plătiți în plus”, a spus primarul Toma.
Edilul șef a fost mandatat de consilierii locali să facă toate demersurile necesare, în special în ADI Buzău 2008, pentru reducerea facturilor pe care buzoienii le plătesc pentru apa meteorică.
Dacă primarul Toma solicită reducerea cantităților de apă de ploaie cu 50%, Compania de Apă și Primăria Rm. Sărat par să fi bătut palma ca reducerea să fie de doar 25%. Rămîne de vâzut ce se va întâmpla la viitoarea ședință ADI.
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.
Mai Tereaca,ma minunez si eu,ca si tine.
E ceva…extra…extra…extraconjugal!
Mai rar așa inteligenta!